
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vlașca” al județului Giurgiu au acționat pentru localizarea și lichidarea a cinci incendii izbucnite în mai multe localități. Intervențiile au avut loc în următoarele zone:
- Băneasa – a ars vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ un ha;
- Roata de Jos – au ars aproximativ 700 mp de vegetație uscată la marginea pădurii;
- Popești – a ars vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ un ha;
- Copaciu – incendiul s-a manifestat într-o curte, unde au ars circa 100 mp de vegetație uscată, material lemnos și o tonă de baloți de paie. Flăcările s-au extins la vegetația uscată din curtea vecinilor, pe o suprafață de aproximativ 200 mp;
- DJ 411 – au ars în jur de 300 mp de vegetație uscată și deșeuri menajere pe marginea drumului.
Pompierii au intervenit prompt pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea bunurilor cetățenilor. La misiunile de stingere au participat echipaje din cadrul Detașamentului Giurgiu,Secției Mihăilești și Stației Colibași, cu șase autospeciale de stingere.
Focul deschis în spații deschise și fumatul în locuri nepermise sunt cauze frecvente ale incendiilor, în special în perioadele cu temperaturi ridicate și vânt, condiții ce favorizează extinderea rapidă a flăcărilor. Pentru a preveni izbucnirea unor incendii și pentru a proteja atât viața și bunurile oamenilor, cât și mediul înconjurător, pompierii giurgiuveni reamintesc următoarele măsuri de siguranță:
- Nu folosiți focul deschis în spații deschise în perioada de secetă și temperaturi ridicate, în special în zonele cu vegetație uscată sau miriște;
- Nu aruncați resturi de țigări sau alte materiale aprinse în zone cu vegetație uscată;
- În cazul observării unui foc necontrolat, anunțați pompierii la numărul 112.
Reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate, a resturilor menajere sau a altor deșeuri este strict interzisă și sancționată prin lege. Aceste practici pot duce la producerea unor incendii de proporții, cu efecte grave asupra mediului și a siguranței comunității.