Eveniment

La datorie pe timpul Bâlciului Tradițional organizat de Sfânta Maria

Începând din această după-amiază și până în ziua de Sfânta Maria, municipiul Giurgiu găzduiește Bâlciul Tradițional, un eveniment mult așteptat atât de locuitorii orașului, cât și de vizitatori din județ. Ca în fiecare an, manifestarea atrage un număr mare de participanți, ceea ce impune o atenție sporită în ceea ce privește siguranța publică și prevenirea incendiilor.
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu vor fi prezenți în zona adiacentă Parcului Tineretului, cu o autospecială de stingere. Misiunea acestora este de a monitoriza respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor și de a interveni prompt în cazul apariției unor situații de urgență.

Organizatorii și comercianții trebuie să acorde o atenție deosebită modului de exploatare a spațiilor, în special în zona grătarelor, astfel încât să fie redus riscul de izbucnire a incendiilor.

Având în vedere faptul că se estimează un aflux de persoane, pompierii vin în sprijinul participanților cu următoarele măsuri preventive:

– nu aruncați la întâmplare resturi de țigară sau bețe de chibrit aprinse – vegetația uscată din zonă poate lua foc ușor;

– nu blocați căile de acces – acestea trebuie să rămână libere pentru autospecialele de intervenție și pentru accesul la hidranți;

– în cazul producerii unui incendiu, păstrați-vă calmul și părăsiți locul în care vă aflați, în mod organizat;

– supravegheați în permanență copiii.

Participanții pot obține informații despre modul de comportare în caz de urgență accesând platforma națională de pregătire – www.fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

Pompierii fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și spirit civic, astfel încât bâlciul să fie un prilej de sărbătoare. Respectarea regulilor simple de siguranță contribuie la protejarea vieții, a bunurilor și la desfășurarea evenimentului în condiții optime.