
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a fost anunțat prin Centrul Comun de Contact Giurgiu despre faptul că în data de 27 martie 2025 se vor efectua lucrări de construcție la Podul Ruse-Giurgiu, astfel vă aducem la cunoștință ca au survenit modificări în ceea ce privește închiderea podului Ruse-Giurgiu pentru efectuarea lucrărilor de construcție și montaj, pentru betonarea zonelor dintre noile panouri de drum din beton armat, pe direcția longitudinală a axului drumului.
Lucrările vor impune oprirea completă a circulației pe pod în data de 27 martie 2025, începând cu ora 09.00.Circulația va fi reluată, pentru autoturisme, în aceeași zi, începând cu ora 21.00, iar pentru mijloacele de transport marfă în data de 28 martie 2025, ora 09.00.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu recomandă participanților la trafic să ia măsuri din timp pentru a-și reconfigura traseul în perioadele menționate, în funcție de mijlocul de transport, astfel încât să se preîmtâmpine blocarea zonelor adiacente podului Giurgiu-Ruse sau întârzieri și timpi mari de așteptare pentru cei care intenționează să tranziteze frontiera.