Pompierii au fost la datorie în perioada 30.11-01.12.2025, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. 31 de misiuni s-au înregistrat în zona de competență, iar acestea au vizat:
– acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 29 de situații
– stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Săbăreni, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Vecinii sunt cei care au văzut flăcările și au cerut ajutorul pompierilor. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, în pod și în interiorul locuinței.
Suprafața afectată a fost de aproximativ 100 mp. Au ars astereala, mobilier, electrocasnice și materiale textile.
De asemenea, s-au degradat pereții, ferestrele și exteriorul casei.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
salvarea unui vițel, căzut într-o iesle din beton. Evenimentul a avut loc duminică seară, într-o gospodărie din localitatea Remuș. Animalul, care cântărea în jur de 100 de kg, a fost scos în siguranță din locul respectiv.
La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice de salvare.
Informare preventivă
Odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii în locuințe au drept cauză probabilă coșurile de fum, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate. Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, trebuie luate următoarele măsuri:
La coșurile de fum:
– verificați coșurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– tencuiți și văruiți părtea din pod a coșului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coș de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcție sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiș etc.);
– îngroșați zidăria coșului la trecerea prin planșee, lăsând un spațiu între această zidărie și elementele combustibile ale planșeului;
– păstrați distanța dintre fața exterioară a coșurilor și elementele combustibile ale acoperișului.
La sobe:
– nu așezați materiale combustibile în spațiile dintre sobă și perete;
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– nu folosiți alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia;
– nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
– amplasați, în fața sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecția față de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
– stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuința;
– nu adormiți niciodată cu focul aprins în sobă;
– depozitați cenușa și jarul într-un loc special amenajat, departe de casă, adăposturi de animale sau depozite de furaje.
La instalația electrică:
– verificați periodic instalația electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
– nu folosiți instalații electrice improvizate;
– la suplimentarea consumatorilor, asigurați-vă că instalația existentă poate prelua consumul adițional;
– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și înlocuiți-le atunci când sunt uzate;
– nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite;
– nu suprasolicitați o priză, deoarece se poate produce un scurtcircuit;
– instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând indicațiile producătorului;
– amplasați și utilizați aparatele electrice la distanță de mediile umede.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
